Pedale platformă versus pedale automate: Ce să alegem pentru ciclism montan?

Uneori este surprinzător că această întrebare, a cărei răspuns depinde în primul rând de preferințele personale, stârnește discuții atât de aprinse printre cicliștii montani. Adesea poți întâlni susținători înfocați ai fiecăreia dintre cele două sisteme, iar există și persoane care alternează fără probleme între cele două tipuri.

Să aruncăm o privire rapidă asupra fiecăruia. Pedalele cu platformă sunt în general mai apropiate de conceptul tradițional al acestui component. Spre deosebire de pedalele urbane și turistice, ele au o platformă mai mare și masivă, din care ies țepi cu aspect agresiv (de obicei sunt șuruburi subțiri hexagonale înșurubate în platforma pedalelor). În general, acest tip de pedale a fost preluat în ciclismul montan de la bicicletele BMX – companii precum DMR cu modele ca Vault sunt reprezentanți tipici ai acestui tip. Când le combini cu încălțăminte adecvată, caracterizată prin talpă plată dintr-un amestec moale de cauciuc, aderența devine atât de bună încât mulți o compară cu fixarea pedalei automate.

Pedalele automate sunt inspirate de schi. Nu este întâmplător că tocmai compania franceză Look a dezvoltat pentru prima dată astfel de pedale, dar pentru biciclete de șosea. Astăzi, pedalele automate pentru șosea au un design destul de diferit față de cele pentru mountain bike, deși principiul este în general același. La bicicletele montane există diverse tipuri – de la modele XC cu dimensiuni minimaliste și greutate foarte redusă, cum este Look X-Track EN-Rage, până la modele pentru downhill/enduro, care au atât automat, cât și o platformă suficient de mare – de exemplu Crank Brothers Mallet E. Pedalele cu fixare necesită încălțăminte specială, care are talpă mai rigidă cu orificii pentru montarea clemelor (numite și „piese”), care se fixează în automat.

În ceea ce privește cicliștii urbani și turiștii pe bicicletă, alegerea lor este foarte variată. Pe lângă majoritatea tipurilor enumerate, ei încearcă adesea și o abordare mixtă – pedale care pe o parte au platformă, iar pe cealaltă automat. Pentru oraș, aceasta pare un compromis bun, dar pentru mersul pe munte majoritatea resping o astfel de abordare.

Așadar, dilema „platformă sau automat” se pune mai ales în fața practicanților ciclismului montan. La ei par să iasă cel mai clar în evidență avantajele și dezavantajele fiecărui tip.

Pedalele cu platformă sunt în general mai ușor și mai intuitiv de folosit. Calci și pedalezi; oprești și ridici piciorul de pe pedală. Ele nu se înfundă cu noroi, permit mai multă mobilitate a piciorului în diferite direcții și, în unele privințe, un stil de mers mai agresiv (mai ales în curbe). Dacă abia începi să înveți tehnici de bază precum ridicarea roții din spate, ollie (bunny hop) și chiar pedalarea corectă, cu platformele îți vei forma obiceiuri mai bune. Pe de altă parte, cu ele piciorul se poate deplasa în timpul mersului pe terenuri mai accidentate. Dacă „scapi” pedala, aceasta poate lăsa o urmă dureroasă și permanentă pe tibie. În general, platformele au o eficiență mai mică la pedalare îndelungată, ceea ce este legat și de faptul că încălțămintea pentru ele nu are talpă atât de rigidă. Dar asta garantează mers mai ușor atunci când trebuie să cari bicicleta în spate sau să o împingi pe o potecă.

Fixarea pe pedalele automate asigură o legătură bună între picior și pedală chiar și pe terenuri foarte accidentate, motiv pentru care aceste modele sunt adesea preferate de cei care merg cu cadre rigide. Pentru cicliștii XC oferă un avantaj la pedalare – nu pentru că ai putea trage cu piciorul în sus (în general această tehnică nu este corectă), ci pentru că așa-numita pedalare circulară (cu tragerea pedalei înapoi în punctul cel mai jos) se face mai natural și fără prea multă gândire. Totuși, ține cont că clemele trebuie poziționate precis pentru a permite mișcarea naturală a piciorului la pedalare – nu neglija acest detaliu pentru a nu-ți afecta genunchii! Principala dificultate la mersul cu pedale automate nu este dacă te vei deconecta la cădere – inițial oamenii se tem exact de asta, dar în practică pedalele se eliberează aproape întotdeauna fără să-ți dai seama. Problema mai degrabă sunt situațiile în care cineva își deconectează preventiv piciorul (de exemplu într-o curbă sau pe o secțiune abruptă și tehnică), după care nu este întotdeauna ușor să se fixeze imediat, mai ales dacă trebuie să pornească de pe loc. Un dezavantaj este și faptul că în noroi dens și lipicios automatele se pot înfunda uneori – în plus, în astfel de condiții căderile sunt de obicei rapide și neașteptate, astfel că platformele devin opțiunea mai sigură.